Saturday, June 19, 2010

made me cry

deep inside, it still hurt that she's not around anymore.
and i realised, it's not that i can't stop my tears.
it's becuz, i want to cry for her.

so i let this sadness overwhelm me for tonight
more than regrets, more than memories
for my future, no longer holds true with her.

sometimes i really wish there's someone close to me,
close enough for me to hold
to let out, or to relieve, even a bit of the sadness that i repressed within

i still can't forget the shock of that night.
i still can't believe she's gone just like that.
i still can't forgive myself, becuz i have no reason to.

becuz of you, i realised one of the hardest thing in life, is not to cry.

2 comments:

Sophia Costin said...

Superb

Anonymous said...

Am mai facut un pas....un pas marunt spre ceea ce voi numiti fericire....eu sincer o numesc amagirea mintii si a sufletului, pentru ca nu este vesnica , se pierde printre randurile vietii , atunci cand intorci privirea sa o studiezi mai bine , dispare , dar iubita ei ubra ii ia locul , si te invaluie in intuneric : tristetea , ah daca as fi stiut nu as fi privit in urma ...Avem nevoie de fericire , noi oamenii chiar luptam pentru ea, unii chiar o asteapta ani , sau zile , altii o cauta toata viata si uita sa mai traiasca ....dar de ce ai vrea sa fi fericit?ce rost are ? In drumul tau , in marea ta cautare a necunoscutului....treci prin toate , nu doar prin suferinta (chiar daca este un mare adevar ca viata inseamna suferinta) cunosti noi oamenii, fericiti sau tristi , naivi , sau plictisiti , rai , sau doar copilarosi ....M-am nascut ( la fel ca fiecare dintre voi) , am alergat inca de cand eram copil , pe aciasi strada , iar cand ma intorceam de afara , mama ma astepta acasa sa imi spuna cat de mult ma iubeste , sa imi dea de mancare si sa aiba grija de mine....am crescut fara sa simt , treceau zile iar eu observam ca nu realizam nimic....eram doar un copil ....doream sa creez , simteam atractia necunoscutului....vroiam sa descopar , sa invat , sa traiesc exact cum vroiam , precum un om fericit , speranta si visul meu erau adevarata mea fericire ...imi placea sa scriu de mic copil , si muzica ma incanta , eram fascinata de sunetele ce imi gadilau usor urechile , si simteam mirosul fericirii ...
Mai tarziu...m-am inchis in mine...doream sa fiu singura , sa creez , sa scriu poezii , sau proza , studiam multe cartii de filozofie sau pur si simplu psihologie , sau romane SF , ce imi ambitionau imaginatia sa se exinda...
Pentru mine exista fericirea , chiar daca ceilalti ma vedeau un copil trist si abatust , un singuratic ce parca se pierdea printre ale lui gandurii...
Fericirea va exista mereu in ale tale visuri , sau sperante , in mintea ta vei gasii ceea ce cauti, pentru ca atunci cand gasesti ce ai cautat de o viata esti un om implinit...
o saptamana senina...!